De ce oare am o vagă impresie ca azi e una din zilele în care cea mai eficientă măsură de supraviețuire e să nu te dezlipești de pernă, și să nu părăsești incinta plapumei tale?...
Ajung în aceasta însorită dimineața, cu mai multe grade în minus decât în plus, la birou, ca tot omul din clasa muncitoare...Încerc pentru prima dată să-mi creez un mediu prielnic pentru muncă intelectuală, dând drumul la centrală...Se auzea pe fundal un zgomot ciudat...Taci, că poate trece..Nimic..Huruiala deja se simțea ca la ea acasă!...Mă duc să verific proveniența sunetelor melodioase care îmi apasau timpanele...Eu, în timpul liber, fiind și electronist, instalator, schimbător de neoane, tâmplar când se strică vreuna dintre clanțele de la ușă( prietenii știu de ce!)...ca în relcama cu pricina: It s the plumber!...No, the Milk...woman :))...
N-apuc să analizez prea amănunțit probelam centralei, că aud un ticăit ciudat în spatele meu...Închid centrala, dispăruse huruiala, dar mă pricopsisem cu ticăitul...Când ridic ochii deasupra mea, un șoricel zglobiu tocmai hoinărea deasupra țevilor...S-a oprit o secundă, s-a uitat la mine, după care si-a completat hoinăreala cu escaladarea firului de la fax...Bănui că se antrenează pentru maraton, la ce viteză de deplasare are...
Momentan m-am baricadat în biroul meu, după ce am verificat minuțios ca ușa să fie perfect etanșă...Îi născocesc un plan de război lui Ratatiulle ...Unde e motanul când ai nevoie de el?..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu