miercuri, 8 mai 2013

Eu am o vacă...

Acesta NU este un pamflet. Orice asemănare cu realitatea NU este pur întâmplatoare. 
Sală plină de intelectuali de tip rural. Miros care explică faptul că românilor le-au mai rămas oille şi după Paşti.
Dialog surd între muţi la lumină oarbă. Judecător empatic , vijelios avântat în slujba aflării adevărului. Doamna colorat vestimentată din fotografie relevă o elocinţă incontestabilă.
Î: Veniţi la cruce,şi ţineţi-vă bine de ea! ( moment în cre buna creştină s-a propiat şi a sărutat cu înfocare crucea din sala de judecată...ma gândesc cu durere prin câte alte mâini a mai trecut sărmana cruce...)
Î:„ Aţi fost membru al Asociaţiei „ X „? 
R:...Eu am o vacă....
Î: Aţi participat la constituirea organizatiei „X”?
R: ....?!?Eu ....am o vacă....
Î: Aţi participat la procedura de vaccinare a animalelor?
R:Maică, o venit primarul! De ce să-mi vadă, maică, primarul vaca? Păi ce? Primarul ştie să se uite la vaci? Eu vreau să vină doctorul să se uite la vaca mea!!!
Î: Aţi participat la efectuarea lucărilor de întreţinere a păşunilor?
R: Adică dacă am ţinut păşunea? Păi cum să n-o ţin?Păi da nu-i a me? Mai tai un schin, mai tai o iarbâ....
Î: Aţi împuternicit vreo persoană să obţină subvenţii?
R: Îîîîî ?!?Care, maică? Nu-i semnătura mea! Dacă nu e, nu e!
( pentru a nu exista niciun dubiu că întrebarea se plia perfect pe profilul interlocutoarei, îî vom face o scurtă descriere: O mămăiţă adusă de spinare, datând de prin *37, înfololită binişor cu 10 bluze şi 5 malete, pentru ca cele 30 de grade din exterior, şi 50 din interior să nu aibă pe unde pătrunde, în şosete moderne cu imprimeuri cu inedită forma de de tenis, asortate cu eternii şi fascinanţii şlapi de cauciuc, pe creştet accesorizată cu un batic vârtos de lână care părea să protejeze o unitate completă de „colocatari” gata de atac....)
Î: Ce faceţi cu telefonul ăla?Lăsaţi telefonul! Ce vreţi sa faceţi? Să ne înregistraţi?
R: Nu , maică , îl ţin să nu se spargă...

CONCLUZIA? Justiţia nu e oarbă, e surdă, mută si oloagă de-un picior...cel esenţial....

Niciun comentariu: